Galeria absurdului

Șase tipuri de comportament, șase episoade în patru cadre. Râzi de contradicție, recunoaște mecanismul, află ce poți face.

Denumirile categoriilor sunt editoriale, nu calificări juridice. Conformismul, ostilitatea ori o evaluare severă nu reprezintă automat abateri. Contează conduita concretă, contextul, încălcarea unei norme și efectul asupra studentului.

Restanța se dă la cafea?

Catedra cu beneficii

Profesorul: Avem de discutat despre restanța ta. Preferabil într-un loc mai intim.

Studenta: La facultate?

Profesorul: Nu. La un pahar. Trebuie să ne cunoaștem mai bine.

Studenta: Și examenul?

Profesorul: Depinde cum decurge întâlnirea.

Catalogul are format de meniu.

Studenta: Deci restanța se dă la cafea. Cu barem sau fără?

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

Evaluarea unui examen este legată de o întâlnire personală. Relația este mutată din cadrul academic în cel privat, iar rezultatul pare să depindă de ea.

De ce contează?

Invitația, în sine, nu dovedește hărțuirea. Condiționarea evaluării de o întâlnire personală sau de favoruri schimbă însă fundamental situația.

Ce poți face?

Păstrează mesajele. Dacă vrei, răspunde în scris, pe e-mailul instituțional, și cere ca evaluarea să se desfășoare potrivit regulilor academice.

Gândirea critică este obligatorie. A mea.

Facultatea de gândire unică

Profesorul: La cursul meu încurajez libertatea de gândire.

Studentul: Dar concluzia dumneavoastră este contrazisă de studiul acesta.

Profesorul: Îmi place spiritul critic. Nota 4.

Studentul: Am înțeles. Libertatea de gândire e facultativă. Aprobarea, obligatorie.

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

Un argument academic susținut cu surse primește o notă mică pentru că a contrazis opinia profesorului.

De ce contează?

Profesorul poate sancționa argumente greșite. Evaluarea nu ar trebui însă să devină o sancțiune pentru dezacordul academic argumentat.

Ce poți face?

Cere criteriile de evaluare și motivarea notei, potrivit procedurilor universității. Ține cont că un simplu dezacord nu dovedește, singur, arbitrarul.

Te umilesc pentru binele tău

Pedagogia umilinței

Profesorul: Lucrarea asta e jalnică. Tu chiar ai ce căuta la universitate?

Studentul: Ce anume trebuie corectat?

Profesorul: Dacă trebuie să-ți explic, înseamnă că nu ești făcut pentru asta.

Studentul: Deci nu aveți observații la lucrare. Aveți doar la persoană.

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

Critica nu privește lucrarea, ci persoana. Întrebarea concretă a studentului rămâne fără răspuns.

De ce contează?

Exigența academică presupune evaluarea muncii, inclusiv critică fermă. Umilirea persoanei nu este echivalentă cu evaluarea lucrării.

Ce poți face?

Notează faptele concrete, data și eventualii martori. Repetarea, contextul și efectele pot fi relevante pentru analiza conduitei.

Ai libertatea să reclami. Eu am catalogul.

Catalogul răzbunărilor

Studenta: Am refuzat invitația dumneavoastră. Aș vrea criteriile de evaluare în scris.

Profesorul: Desigur. Criteriul unu: memorie bună.

Profesorul: Criteriul doi: memoria mea e excelentă.

Studenta: Și a mea. Doar că a mea e în scris, cu date.

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

După un refuz, evaluarea pare să depindă de „memoria” profesorului, nu de criterii verificabile.

De ce contează?

Represaliile după un refuz, o critică sau o sesizare transformă puterea de evaluare într-un instrument de pedeapsă. Sunt adesea mai greu de dovedit decât fapta inițială.

Ce poți face?

Notează cronologia: ce ai refuzat sau semnalat, când, și ce s-a schimbat după. Cere în scris criteriile și motivarea notei și folosește procedura de contestare din regulament.

Eu sunt autorul. Tu ai scris.

Feudalismul academic

Profesorul: Felicitări! Articolul nostru a fost acceptat.

Doctoranda: Super! Pe ce poziție sunt în lista de autori?

Profesorul: La mulțumiri. Imediat după cafetiera laboratorului.

Doctoranda: Deci eu am scris, iar autorul sunteți dumneavoastră. Cum se numește asta la cursul de etică?

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

Munca intelectuală a unei doctorande este preluată fără recunoașterea contribuției ei.

De ce contează?

Contribuția la o lucrare științifică ar trebui recunoscută potrivit regulilor de autorat și eticii cercetării. Dependența de coordonator face refuzul dificil.

Ce poți face?

Păstrează versiunile, e-mailurile și datele care arată ce ai lucrat. Discută din timp, în scris, ordinea autorilor. Consultă codul de etică al universității.

Nu avem probleme. Avem un sertar.

Universitatea care nu vede

Studentul: Am depus o sesizare acum trei luni. Ce s-a întâmplat cu ea?

Comisia: E în siguranță. Foarte în siguranță.

Comisia: Sertarul acesta protejează reputația universității de zeci de ani.

Studentul: Atunci vă rog numărul de înregistrare. Să știe și sertarul că există.

...

Scenariu fictiv. Personajele nu reprezintă persoane reale.

Ce se întâmplă?

O sesizare depusă rămâne fără răspuns, iar instituția pare mai preocupată de reputație decât de fapte.

De ce contează?

Sesizările trebuie analizate potrivit procedurilor proprii ale universității. Tăcerea instituțională protejează reputația, nu studenții.

Ce poți face?

Cere numărul de înregistrare la depunere. Întreabă în scris despre stadiul analizei și termenul prevăzut în regulament. Vezi și opțiunile externe din „Ce poți face”.

Ai recunoscut o situație? Nu trebuie să decizi acum nimic. Citește cum funcționează mecanismele sau ce opțiuni ai.